Strămoşii noştrii, geto-dacii, care au trăit în spaţiul carpato-dunărean în sec 1 e. n., au folosit, ca şi alte popoare, unităţile şi măsurile de lungime cot, palmă, deget, picior, pas. Ca greutăţi şi, respectiv, măsuri de masă au folosit aşa numitele ponduri din piatră, ceramică, bronz şi plumb, iar pentru măsurarea volumului/capacităţii lichidelor erau folosite măsurile denumite, ca şi la romani, amphore.

Măsurile şi greutăţile folosite de geto-daci au fost influenţate de cele folosite în statele cu care ei au avut relaţii economice şi culturale. Mărturii arheologice confirmă existenţa pe teritoriul ţării noastre a măsurilor şi greutăţilor din sistemele de măsurare grecesc şi roman, cu prioritate a celor din sistemul roman, care a a fost introdus mai întâi în Banat şi Transilvania după cucerirea după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman la începutul secolului al doilea. Unităţile şi, respectiv, măsurile de lungime pasus, palmus, digitus ale romanilor au devenit pas, palmă şi, respectiv, deget la români, iar unitatea de arie pentru suprafeţele agrare a devenit jugenul din Transilvania. Valorile acestor unităţi exprimate în unitatea metru erau, însă, diferite: de exemplu, cotul la romani şi greci era de 0,444 m şi , respectiv, 0,462 m, în timp ce la români era de 0,637 m în Moldova şi 0,664 m în Muntenia.

Măsurile,respectiv unităţile de măsură folosite pentru lungime, capacitate/volum şi, de asemenea, pentru masă (respectiv greutate) au diferit valoric între ele, de la o provincie la altă provincie românescă, deşi aveau aceeaşi denumire. De exemplu, stânjenul moldovenesc echivala cu 1,900 m în Transilvania şi cu 1,962 m în ţara Românească.

Deşi diferite valoric între ele, unităţile de măsură din Proviciile româneşti au contribuit la dezvoltarea relaţilor economice şi comerciale dintre acestea. În acelaşi timp, unitatea denumirilor acestor unităţi de măsură reflectă unitatea limbii şi culturii poporului român. Se impunea, însă, cu absolută necesitate, unificarea unităţilor de măsură, în ţările române, în prima jumătate a secolului al 19-lea, aşa cum aceasta se impusese în ţările din Europa de vest, în primul rând în Franţa, prin revoluţia din 1789.

Sursa


Am fo găsîtă și vo cîteva tabele faine aci, de unde puteți citi mai multe despre verstă, stînjen și iugăr.