Daos
08-04-2011, 01:06 PM
Pentru mulţi români, România este doar o destinaţie turistică, estivală. Sejurul, de regulă, este asortat cu vizite la prieteni şi neamuri, cadouri, pupături şi îmbrăţişări. De ostoit dorul de ţară… Unii dintre aceşti “turişti speciali” privesc în jurul lor cu detaşare, fără nicio emoţie în priviri şi declară că peisajul îl găsesc ca fiind străin.
http://dorinstef.blog.com/files/2011/07/romania.jpg
Pentru ei, acasă înseamnă Franţa sau Anglia sau Spania. Recunosc că s-au născut în România, dar consideră acest aspect un simplu accident. De altfel, România nu i-a ajutat cu nimic pe vremea când trăiau în această ţară şi încercau să-şi croiască un viitor. Mulţi dintre ei s-au spetit la patroni, pentru un salariu mizerabil, au stat în chirie pe ici, pe colo şi n-au fost dispuşi să-şi sacrifice următorii 20 de ani pentru a obţine un strop de bunăstare.
Lor nu le e dor de România niciodată. Sau, cel puţin, aceasta e impresia pe care încearcă să o lase. Poate că noaptea, în scaun, plâng de dorul locurilor natale, dar nimeni nu poate depune mărturie în acest sens. Poate că, în momentele de singurătate, se uită, pe furiş, la vreo fotografie care le aduce aminte de România. Sau poate că nu…
Ei fac parte din categoria românilor care s-au săturat de politicieni, mincinoşi, de VIP-uri fiţoase, de birocraţie, de hoţie, de şpagă, de mită, de atitudinea sfidătoare a funcţionarilor publici… şi au vrut altceva. Adică alt stil de viaţă. În plus, au avut curajul să treacă de la vorbe la fapte şi să plece. De tot. Adică să emigreze într-o ţară străină. Din Vest. Deşi niciodată nu spun “nu mă mai întorc în România”. Dar copiii cresc acolo, au deja un cerc de prieteni, colegi de şcoală, poate vor urma o facultate… Unde să se mai întoarcă?
România rămâne o ultimă alternativă în caz de forţă majoră. Pentru cei care au plecat de aici. Pentru cei născuţi acolo, copiii lor, România nu există decât în pliantele agenţiilor de turism.
Aceşti români au ales altceva şi au avut tot dreptul din lume să aibă o opţiune sau alta. Faptul că din 22 de milioane (în 1989) am rămas doar 18 nu e vina lor. Ci a celor care ne conduc; a politicienilor, adică. Iar fenomenul continuă: din fiecare generaţie de absolvenţi, o parte ia drumul străinătăţii fără nicio strângere de inimă.
Sursa (http://dorinstef.blog.com/2011/07/27/romani-carora-nu-le-e-dor-de-romania-niciodata/)
http://dorinstef.blog.com/files/2011/07/romania.jpg
Pentru ei, acasă înseamnă Franţa sau Anglia sau Spania. Recunosc că s-au născut în România, dar consideră acest aspect un simplu accident. De altfel, România nu i-a ajutat cu nimic pe vremea când trăiau în această ţară şi încercau să-şi croiască un viitor. Mulţi dintre ei s-au spetit la patroni, pentru un salariu mizerabil, au stat în chirie pe ici, pe colo şi n-au fost dispuşi să-şi sacrifice următorii 20 de ani pentru a obţine un strop de bunăstare.
Lor nu le e dor de România niciodată. Sau, cel puţin, aceasta e impresia pe care încearcă să o lase. Poate că noaptea, în scaun, plâng de dorul locurilor natale, dar nimeni nu poate depune mărturie în acest sens. Poate că, în momentele de singurătate, se uită, pe furiş, la vreo fotografie care le aduce aminte de România. Sau poate că nu…
Ei fac parte din categoria românilor care s-au săturat de politicieni, mincinoşi, de VIP-uri fiţoase, de birocraţie, de hoţie, de şpagă, de mită, de atitudinea sfidătoare a funcţionarilor publici… şi au vrut altceva. Adică alt stil de viaţă. În plus, au avut curajul să treacă de la vorbe la fapte şi să plece. De tot. Adică să emigreze într-o ţară străină. Din Vest. Deşi niciodată nu spun “nu mă mai întorc în România”. Dar copiii cresc acolo, au deja un cerc de prieteni, colegi de şcoală, poate vor urma o facultate… Unde să se mai întoarcă?
România rămâne o ultimă alternativă în caz de forţă majoră. Pentru cei care au plecat de aici. Pentru cei născuţi acolo, copiii lor, România nu există decât în pliantele agenţiilor de turism.
Aceşti români au ales altceva şi au avut tot dreptul din lume să aibă o opţiune sau alta. Faptul că din 22 de milioane (în 1989) am rămas doar 18 nu e vina lor. Ci a celor care ne conduc; a politicienilor, adică. Iar fenomenul continuă: din fiecare generaţie de absolvenţi, o parte ia drumul străinătăţii fără nicio strângere de inimă.
Sursa (http://dorinstef.blog.com/2011/07/27/romani-carora-nu-le-e-dor-de-romania-niciodata/)