Sute de palate, castele, domenii ce au aparţinut nobililor au rămas mărturie a unor vremuri de mult apuse. Multe dintre ele sunt însă doar o umbră tristă a ceea ce au fost odinioară .Ideea de a locui într-un castel sau de a-l transforma într-un punct de atracţie turistică nu există în mintea românilor. Autorităţile invocă „greaua moştenire“.
Castelul Banffy din Bonţida, judeţul Cluj, este în proces de reabilitare de 11 ani
Transformate de comunişti în şcoli, ospicii, sedii de Sfat popular sau pur şi simplu lăsate în ruină, zeci de domenii, martore ale aristocraţiei româneşti, au fost uitate. „În România, există foarte multe reşedinţe nobiliare, conace boiereşti în Ţara Românească şi în Moldova, castele şi palate ale vechii aristocraţii austro-ungare în Transilvania şi în Banat.
Acestea constituie două categorii de monumente istorice cu semnificaţii diferite, ambele foarte valoroase, «bucurându-se» însă de aceeaşi lipsă de vizibilitate şi supuse aceluiaşi proces de degradare rapidă", a precizat Cristina Chira, coordonator al proiectului „Monumente uitate", realizat de studenţi şi profesori de la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu" din Bucureşti.
Excepţiile pot fi numărate pe degete. Castelele şi palatele-muzeu, cum ar fi Peleş şi Pelişor, Bran, Castelul Huniazilor, sau cele preluate de organizaţii non-guvernamentale sau oameni de afaceri cum ar fi castelul Miclăuşeni din judeţul Iaşi, Banffy de la Bonţida, Cluj, sau Şofronea din Arad.
Pe de altă parte, transformarea reşedinţelor imobiliare în muzee, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor în care statul este proprietar, nu este o soluţie. „Nu are sens şi nici nu avem nevoie de sute de muzee, câte reşedinţe nobiliare există. Clădirilor trebuie să li se dea o utilizare care să nu dăuneze aspectului şi semnificaţiei lor, dar care să le asigure supravieţuirea economică. Se pot face hoteluri, restaurante, există numeroase exemple de astfel de reconversii în afară", a mai explicat Cristina Chira.
Prea puţini investitori
Numărul celor care ar fi dispuşi să investească în reabilitarea unei clădirii părăsite de ani buni se apropie de zero, iar motivele nu sunt puţine. „Ritmul degradării este mai mare decât cel al restaurării. Majoritatea au fost retrocedate în stare gravă, procesele au durat foarte mult. De pildă, Castelul Banffy de la Bonţida a fost abandonat din anii '70. Statul nu le poate reabilita pe cele pe care nu le are în proprietate şi aşa intrăm într-un cerc vicios", a mai spus Csilla Hegedus, consilier al ministrului Culturii. Aceasta recunoaşte însă că, şi dacă cineva ar vrea să-şi vândă proprietatea considerată monument istoric, statul nu şi-ar putea exercita dreptul de preemţiune din lipsă de fonduri.
Lipsa interesului investitorilor este însă reconfirmată şi de analiştii de pe piaţa imobiliară. „În România nu există tranzacţii cu acest tip de proprietăţi. Majoritatea sunt foarte deteriorate şi ar necesita investiţii mari de refacere, care nu s-ar întoarce la investitori, sub formă de profit", a precizat Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare Darian.
Soluţii ar exista, dar sunt doar în faza de intenţie. „Ministerul Culturii vrea să introducă în acest an un Cod al Patrimoniului care va cuprinde înlesniri fiscale pentru acei proprietari care investesc în restaurarea palatelor şi castelelor. Ne gândeam, de pildă, să nu se perceapă TVA la lucrările de reabilitare de exemplu sau acordarea unor credite preferenţiale", a mai spus Csilla Hegedus, consilierul ministrului Culturii.
Bookmarks