0
Secondo la legge sulle minoranze linguistiche del 99, le parlate di Faeto e Celle San Vito in prov di FG sono di tipo franco-provenzale. qualcuno dovrebbe avvertire ouisthream per farlo venire in sella alla sua baguette volante per difendere l'orgoglio d'oltralpe in terra borbonica o chiamare vid-flumina per eseguire un test genetico amatoriale sugli abitanti del luogo.
Tuttavia ad una superficiale ispezioni il dialetto di questi paesi sembra di tipo apulo-garganico con alcune anomalie che qualche buontempone ha pensato di ascrivere al franco-provenzale.
Giudicate voi:
https://fgranatiero.wordpress.com/20...e-di-faeto-fg/
Lla mùseche dde llu paravije
Na vaie aiave unn- muénn- e na ffénne. I sevante marì e meglijë. Un mattinn-e sa meglije i saglitte chi allave pechiann-e ’n pue de pane. Demménteche i cemmenave i vaie ntère na ffafe; la prénte e la pòrete a ciallauë, che s’arretire. Cumme i arrive la fate vetaie a ssu marì. La pprénte e ssu marì e la piante devann-e la ppòrete de ciallaue; dappoie vitte ggiúore lla ffafe gli eve già nescı’, e ssa ffénne e ssi muénn-, chi sevante marì e meglijë e cchi tenevante rrene l’assestevante tutte lò giúore, l’addaquevante, i mettevante llu terine bunn- daccante pe la fà purtà lle ffafe sùbbete, dappoie de n’ate pu de giúore lla ffafe i cacciatte lò fiure pe ppurtà lle ffafe. Sùbbete dappoie lle ffafe s’imprunte, e mmarì e meglijë ttutte lò mattine i cheglievante lle ffafe e i mangevante pann-e e fafë. Dappoie na múorre de ttene a chitrë ttutte lò giúore lle ffafe. Ma i cunghievante maie. Se mantenive tuttuaie vérde. Dappoie bunaríelle de tténn-e lla ffafe se jauzave ttutte lò giúore, se canneleiave ppa, e unn- giúore ssa meglije i discıtte a ssu marì, demménteche i stevante mengiann-e deccante a lla ffafe, ch’o sare sta bunn-e de vedaie andoe i arrevave lla ffafe. Pe ttann-e che gli eve feje ciòttele i putive nchianà cumme o fisse stà n’àrbele: e nchianatte e succedittë chi statte vitte giúore p’arrevà andoe i cunchjive. Come i arrevatte illé i truvatte llu síere, i tuzzelatte pe vedaie tóch gli ajeve illé, pecché gli eve arrevà u ssíere. Tuttenzene i víette avrije na ppòrete de n’àngele e intratte, e i addummannatte tóch vulive; i descıtte ché vulive parlà ddò Debbenaie pecché se jeve avvesà chillé ajave llu paravije; l’àngele l’accumpagnatte andoe ajeve intrà e ssi allatte. Demménteche ssu marì gli eve nchianà illé e i stave na múorre de tténn-e, sa meglije se špandave pecché o sevante passà chiénze giúore e ancore se veìve ppa; ssu marì, cumme n’àunn-e ddì, chi gli eve allann-e a pparlà ddò Debbenaie, decchire i fitte devann-e a ije gli addummannatte tóch i vulive; i allatte ije e pechiattë chi jòre vulive na case, ’n pue de terinn- pe fatejà; e i descıtte: «Vatténn- che decchire ti h’a arrevà ntère te trove ttutte cciúose. E abbeiatte a descıennë pe arrevà ntère. Jore i statte n’ate ssinche giúore. Decchire se truvatte ntère e i veìtte c’a llo poste c’ajave lla casarelle llàue i truvatte na casa rose, na versire de terrinn- e a ssa meglije. Allatte ssa meglije e addummannatte andoe gli eve arrevà, cumme jave feje, tóch jave truvà: addummannave, che vulive savaje tóch jave vejaue; ssu marì i accuntatte ttutte lu cunte, cumme i allave, che gli eve arrevà u ssíere, jave tuzzelà, jave saglì n’àngele, jave avère lla ppòrete, jave addummannà tóch vulive, e ije jave pechià ché vulive parlà ddò Debbenaie, e i descıtte avoje che decchire se truvatte ddevann-e a Debbenaië gli jave addummannà tóch i vulive, e ije glie descıtte che jare vulì na case, llu terrinn-e e së putive allà. Ssa meglije i descıtte: « Pe ttóch t’ann-e ppa pechià lò solde? ». Allatte ije e descıttë c’ajave inùtele, jave allan-e n’atarrije a sse fà avaje lò solde. Pe tenije cunténn-e a ssa meglije, s’abbejatte n’atarrije a së ngarpenà nfacce lla ffafe; i fescıtte lla stéssa vije, tale qualë cumme i à feje lla premmíere vaie, e i arrevatte illé e i addummannatte tóch i vulive; ije i descıtte che jare vulì lò solde, pecché senza solde se putive ppa allann-e devann-e a ssa meglije. E i fitte accuntantà avoje de lo solde. Decchire descınnitte i truvatte a ssa meglije ttutte cunténte pecché ssu marì jave avì na casse de càrete de mila llire, e i stevante bunn-e cundéne senza fatejà. Mengevante e i bjivante e fescıvantë ttutte lò giúore ffete e i descıtte a ssu marì: « Te ssa ppa tóch ngi penzà? ». E i addummannatte ssu marì: «Tóch t’ha’ penzà? » i descıtte: « G’é penzane che nusse ne strann-e ancore mmé bune se ne teneram ’m pu de mùseche dde llu paravije. Pecché te la va ppa pechiane?» Ssu marì ca jeve babbiunn-, i penzatte ppa, e cummë un píezze de ciateje i allatte n’atarrije, e decchire i arrevatte illé u paravije addummannatte n’atarrije tóch i vulive. «T’abbaste ppa?» a ije descıtte Debbenaie. « T’ann-e vulì lla case e gi l’é denà, t’ann-e vulì llu terrinn-e e gi te l’é denà, t’ann-e vulì lò solde e gi te l’eje denà ». I respunnitte: «Ma meglije i vúote ’m pue dde lla mùseche de lò ssàngele dde llu paravije». Dappoje ddì sta parole o tremeiatte ttutte cciúose; i abbejatte a ssentì remmàue, a sdellampije, e ssi muénn- se truatte ntère, e së truatte ppa cumme gli eve, ma se truatte trašfurmann-e ’n scıéje. Lla case che jave avì se truatte cchiù; lla ffafe che jave piantà manche se truatte. A séllë pposte se truatte ttutte boe, e un giúore dappoie un munne de tténn-e se truatte ije nghiocche a n’àrbele trašfurmane a cuculë e ssa meglije nghiocche a n’ate àrbele trašfurmà da ffénne a pichë de boe, e ssu marì i cantatte decchire i veìtte a séllë scıéje: «Piche de boe derembette nghiocche a nn’ate àrbele, cucù, chi t’eje ti? cucù, cumme te troe icchì?». «Cucù», n’atarrije. I rešpunne ssa meglije: « Tóch é succetì illé nghiocche? ». Ddónch t’ha’ vejaue tóch o succeditte: che ssi muénn- e ssa fénne chi sevante marì e meglijë lla premmíera vaie i tenevante rrénn-e, poe i avrunte ssi piascıje che i truverunte lla ffafe e i mangevante ttutte lò giúore; poe lla ffafe gli eve fétte ttann-e rrose che gli eve arrevà u ssíere; ije ssi muénn- i allatte nghiocche e vetaië andoe i cunghjive, poe i avitte lla raze che i avitte lla case, llu terrinn-e; lla seconde vaie i avitte lla casce de solde e manchë gli eve cundénn-e, i vulive sta quase cumme a Debbenaië, e accussì Debbenaie le punitte che le luatte tutte cciúose. De sélla maníere che le fescıtte addeventà a ssu marì cucule e a ssa meglije piche de boe e pë ssu se ditte: chi na mmúore i uótte, rrénn-e i atte.
Bookmarks